O tema de mare interes la Congresul European de Hernie a fost stabilirea criteriilor de clasificare a plaselor de hernie. Se stia ca principala caracteristica a unei plase de hernie era densitatea materialului (exprimata in g/mp) si apoi porozitatea plasei (plase micro- sau macroporoase); mai mult decat atat se stia ca porozitatea determina densitatea materialului (cu cat porii plasei sunt mai mari cu atat densitatea (greutatea) este mai mica, iar o plasa era considerata cu atat mai buna cu cat densitatea plasei este mai mica (respectiv plasele ultra-usoare). Ei bine, in cadrul congresului am fost prezent la un studiu foarte interesant care a aratat ca putem avea proteze cu porozitate mare si densitate mare, factorul care influenteaza cicatrizarea fina, dirijata pe fibrele plasei fiind plasele cu pori largi (indiferent de greutatea protezei). Acest aspect schimba radical criteriile de alegere a protezei!
Practic, aceste caracteristici influenteaza maniera in care reteaua de polipropilena este invadata de celulele cicatriciale (fibroblasti); sa nu uitam ca plasa este fixata definitiv in peretele abdominal nu datorita mijloacelor de fixare utilizate (adeziv sau agrafe) ci prin invadarea plasei de catre cicatrice.
In situatia unei plase cu ochiuri mici, benzile de fibrina se unesc intre ele generand o placa fibroasa dura, putin elastica, lipsita de suplete. Nu acelasi lucru se intampla in cazul plaselor cu ochiuri mari!
In plus, clarificarea diferentei intre urmarirea densitatii materialului si a porozitatii acestuia, ne permite sa utilizam plase mai rigide, dar cu ochiuri largi in defectele parietale mari, lucru ce ne confera un plus de siguranta in ceea ce priveste migrarea plasei in defect – asa cum se poate intampla cu plasele ultrausoare.