Chirurgie in Pandemie

Asa cum am mai scris/spus, pandemia e o adevarata pacoste, din toate punctele de vedere! Ne-a obligat (ma refer la personalul medical) sa tratam prioritar pacientii afectati de aceasta boala, uneori dramatica.

Asta nu a insemnat nici o clipa ca pacientii non-Covid nu au dreptul la ingrijiri medicale.

In Spitalul Life Memorial #Medlife am respectat circuitele de securitate si am reusit sa facem Chirurgie in Pandemie in conditii de siguranta maxima. Astfel am tratat pacienti din toate colturile tarii: din Baia Mare la Constanta, din Iasi in Hunedoara etc.

Am avut in vedere dificultatile caracteristice pandemiei in special legate de deplasare. Am reusit sa simplificam pe cat posibil circuitul de la consultatie pana la interventia chirurgicala. Ilustrativ este comentariul unui fost pacient, tratat in conditiile mai sus mentionate, pe care imi permit sa il citez, avand in vedere comentariul dumnealui pe pagina mea de facebook.

„Bună ziua! Sunt din Baia Mare și am ajuns la domnul doctor Victor Radu cu hernie inghinală bilaterală operată laparoscopic, recidivată. În urmă cu 5 ani am fost operat laparoscopic, de două ori, separat pentru fiecare parte, la un spital de renume din Cluj Napoca. Deși am urmat întocmai recomandările primite, în urmă cu un an am observat treptat reapariția herniei pe partea dreaptă. Nu mi-a venit să cred că tocmai eu sunt printre puținii care au recidivă în urma unor astfel de intervenții. L-am contactat pe domnul doctor Victor Radu pentru un consult, iar răspunsul a fost cât se poate de prompt. Deși pandemia a complicat mult ceea ce înseamnă act medical, totul a decurs foarte repede. D-l dr a fost foarte amabil, mi-a răspuns telefonic și pe mail la toate întrebările și nelămuririle mele încă înainte de a ne vedea la consult, mi-a trimis toate informațiile în legătură cu analizele necesare pe care le-am făcut în Baia Mare, astfel că într-o săptămână de la primul meu mesaj, am putut ajunge la consult. Diagnosticul a fost mai grav decât mă așteptam, hernia nu era recidivată doar pe o parte, ci pe ambele. Dl dr a fost foarte amabil, din nou mi-a răspuns la absolut toate întrebările, m-a încurajat și mi-a explicat că poate scoate plasele inițiale și poate repara pe ambele părți într-o singură intervenție. Ce a fost foarte important pentru mine, a fost faptul că a înțeles ce înseamnă să vii de la 600 de km depărtare și să stai în București, astfel că m-a programat pentru operație în 48 de ore după consult. Operația nu a fost una ușoară, după cum am aflat, a durat 4 ore, herniile fiind recidivate din cauză că la primele operații s-au folosit plase prea mici, una dintre ele mișcându-se în timp, și aderând la vezica urinară. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost, dacă nu eram pe mâinile cele mai bune. Șederea la Medlife a fost ireproșabilă. Condiții deosebite, personalul amabil, d-l dr a venit de mai multe ori să mă vadă și mi-a explicat ce și cum a fost. Nu pot să nu repet, de fiecare dată mi-a răspuns la toate întrebările, mi-a explicat foarte clar, nu s-a grăbit, m-a tratat mai degrabă ca pe un prieten, nu ca și pe un pacient. La 48 de ore după intervenție am ieșit din spital, iar după încă 48 de ore m-am întors acasă. Am ținut legătura prin telefon cu dl dr, dumnealui fiind mereu foarte interesat de evoluția postoperatorie. Din primele zile m-am simțit foarte bine, și, având ca termen de comparație celelalte operații, când nici după 3 luni încă nu puteam să mă mișc în voie, nu mi-a venit să cred că se poate să fie atât de bine. Fiind pasionat de mișcare, la exact 39 de zile de la operație am alergat primul km fără să simt vreun disconfort. Și de atunci, progresiv, am reluat toate activitățile.
Închei cu multe mulțumiri adresate d-lui doctor pentru tot ceea ce a făcut pentru mine! Este un om deosebit și un medic extraordinar pe care îl puteți contacta cu încredere!” (R. K.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.