Ce este varicocelul?
Dilatatia varicoasa a venelor spermatice, cel mai adesea pe partea stanga (95%), poarta denumirea de varicocel.
Deci e vorba de varice testiculare. Sangele din pachetele varicoase, determina cresterea temperaturii locale testiculare cu afectarea spermatogenezei.
„testicul greu”, uneori durere surda sunt simptome ale acestei afectiuni. Nu de putine ori varicocelul
este asimptomatic.
Diagnosticul varicocelului este clinic: examinarea atenta a testiculelor evidentiaza aceste varice,
care in faze incipiente (varicocelul de grad I si II) se pot simti la palpare, fara a se putea observa vizual.
In faze mai avansate de boala (stadiu III si IV) varicele sunt voluminoase si pot fi observate atat palpator cat
si vizual.
Principala investigatie imagistica ce poate certifica existenta varicocelului este ecografia testiculara.
Tratamentul este strict chirurgical si consta in ligatura venelor spermatice afectate, sangele venos al testicolului
fiind deviat prin alte cai venoase.
Operatia se poate realiza pe cale deschisa si pe cale laparoscopica.
Operatia laparoscopica ofera reale avantaje si anume:
– incizie mica
– identificarea sigura a venelor spermatice cu scaderea riscului de a intercepta alte structuri (artera testiculara, ureter)
– recuperare rapida
– reluarea activitatilor curente, reluarea precoce a activitatii sexuale, fara a fi nevoie de o perioada de evitare a efortului fizic.
Operatia se realizeaza sub anestezie generala si necesita o zi de spitalizare.
Efectul operatiei (reducerea varicelor testiculare si imbunatatirea spermogramei) va fi vizibil dupa doua – trei luni.